O chestie îmi place la OMV-işti, în afară de benzolul despre care “soarele” zice că-i bun: ştiu să vină cu tot felul de promoţii din astea, de te “obligă” să umpli maşina mai mult şi mai des. Ultima găselniţă a avut şi mai mare succes la alde mine, pentru că era vorba de muzicile decadelor 70, 80, 90 şi asta de acu’, puse la păstrare şi spre ascultare pe cedeuri.

Normal că avem toate cele 4 discuri magnifice, că nici iubi n-a şomat. De fapt e ceva de genul 3-1 pentru el, dar zic şi eu c-am contribuit cu un “ţedeu”, exact ăl mai prost, muzici din 2000 până acu’.

Ideea bună s-a făcut salam în practică. Nu ştiu să fi avut plăcerea să dau de mai multă muzică IRELEVANTĂ ca pe minunile astea de “colecţii”. În afara câtorva excepţii binevenite, o mare parte din muzică este proastă, foarte proastă şi de unică folosinţă, ca hârtia igienică.

Cum soarele şi luna poţi face o “selecţie” a muzicii anilor în cauză fără Beatles, ABBA, sau Rolling Stones? Nu muzici grele, nu progresiv, blues greoi sau jazz, dar super şi mega-extra hituri ale perioadei. Cum să nu ai Dire Straits, Joe Cocker sau Chris Rea, când muzicile lor îs “chintesenţa” ideei de “drive time”?

În 90 am avut Supernatural, albumul ăla al lui Santana, de a luat enşpe premii Grammy. L-am avut până şi pe răposatu’ de curând cu şosete albe şi deşte pansate. Dacă nici ăsta n-a scos muzică de top, cine naiba a scos?

Dar avem la anii 90 două piese cu 2Unlimited şi în general tot felul de bălării de discotecă. Există Billboard cu liste de no.1 de la Moise încoace. Avem UK Hit List, sau cum îi mai zice. Este prestigioasa Rolling Stone, îi Rock and Roll Hall of Fame. Un AC/DC, mamă sau un Metallica super-audibil. Că, pe lângă “trăiri” muzicale, au scos cam toţi şi piesuleţe de ascultat în maşină, chestii uşor digerabile şi care au făcut istorie.

Şi pe decada pe care cu greu o mai înghiţim, ăştia de nu suntem nici discotecari şi nici manelişti, avem fratele meu destulă muzică absolut decentă şi mult mai “titrată” decât inepţiile dance şi hip-hop de pe discuri.

Am aşteptat cu mare drag şi interes să am “colecţia” de la OMV, am felicitat iniţiatorii campaniei la început, apoi m-am ofticat când am ajuns să ascult muzica. Sunt maxim 3 piese bune pe fiecare CD. În rest chestii slabe şi foarte slabe. Şi muzică în continuare sub-calitativă, aşa cum ne obişnuiesc “the hit radio stations”. Ne îndobitocim pe zi ce trece. Şi a mai murit şi Maicăl. Las’ că tot e bine, măcar câteva zile, cât se dau toţi loviţi în aripă, playlist-ul posturilor ăstora de radio de 3 lei beneficiază de câte o piesă de pop decent.

Mda, revenim la selecţiile noastre muzicale, că aşa cum ni le facem noi …