February 27th, 2008 
Varsta e doar un nume, sexul e si el ceva acolo …
Mi-a placut enorm inca de acum cativa ani o piesa: Saffire - Middle Aged Blues Boogie (daca o gasiti, ascultati-o, e draguta de tot). Ideea centrala a acestui criptic articol este una clara: VARSTA si SEXUL nu trebuie sa fie niste limitari, cel putin eu am incercat sa nu ma supun lor.
Nu mi-a convenit niciodata cand mi s-a spus ca sunt prea tanara sau prea batrana pentru ceva ce imi place. Nu mi-a placut sa mi se spuna: “esti femeie, cum ai prententii sa reusesti in domenii barbatesti?” sau orice comentariu limitativ de genul asta.
February 26th, 2008 Tu singura trebuie sa te protejezi!
Copiez cu nesimtire de la Roxana:
Un sondaj făcut de SECS (Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală hehe) ne arată că româncele-s focoase şi fertile. Creier la ce le mai trebuie? În 2008, într-o ţară liberă unde metode de contracepţie se găsesc şi la chioşcuri şi informaţia te izbeşte din toate părţile, 85 din 100 de femei din mediul urban recunosc că nu se protejează de urmaşi apăruţi înainte de vreme şi rămân însărcinate în timpul unui an.
Stiu ca stirea e in mediafax, dar mi-a placut modul in care a prezentat situatia, asa ca iata ca am furat neste propozitii si oferim un link back curat catre articolul intreg (savuros de altfel), ce trateaza si alte probleme. Revenim insa la oile noastre, desteptele care merg pe ideea “mie nu mi se poate intampla” si se reproduc in nestire, spre disperarea parintilor si distrugerea vietilor inmanate apoi lucratorilor din orfelinate.
Mereu am trait cu impresia ca fetele de la sat sunt un pic mai “in urma” cu ultimele tehnologii de contraceptie, dar mi-e teama ca nici alea din oras nu sunt chiar cele mai stralucitoare stele din constelatie.
Am deschis un subiect de genul si pe Suflet Pereche, am mai discutat cu unele fete, am mai intalnit si cazuri din toate genurile. Concluzia este trista in unele din aceste cazuri: se asteapta luarea de decizii din parte ambilor parteneri, se ajunge la situatii neplacute si la vieti facute praf.
In viata mea nu voi putea intelege cum poate o femeie sa isi lase pielea pe mana barbatului. Oricat de bun este el, oricat de bine l-a educat mama (”sa ai mereu un prezervativ la tine, fatul mamii), oricat de norocoasa te simti, mi se pare inadmisibil sa te joci cu focul in halul asta.
Sunt multe fete care lasa problema asta la “comun”. Sau chiar vin cu ideea: “e si placerea lui, lasa-l sa plateasca”. Ce sa plateasca? 10 lei cat costa unele contraceptive orale? Poate mai mult, daca sunt nu stiu ce produse de mare angajament? Sa umble el cu protectia in buzunar, ca doar nu e si treaba ta? E adevarat ca este o placere in doi, e adevarat ca intr-un stil de egalitatea ambii trebuie sa participe, dar este mai sigur sa iti vezi singura de viata. Daca esti eleva sau studenta, mergi la planning familial. Se dau MOCA. Daca nu, renunta la 2 pachete de tigari pe luna si te-ai acoperit. Informeaza-te despre cum te poti proteja si nu lasa asta pe mana nimanui.
Pentru ca, daca se intampla rahatul, si stim ca se intampla in cazurile de ‘mers la noroc’, nenea poate sa isi treaca elegant codita intre picioare si sa se dea missing in action. Si chiar daca nu isi ia talpasita, tot tu, draga mea suferi. Nu stiu ce presupune asta, pentru ca am fost mereu o prapastioasa si nu am riscat. Am inteles insa ca nimic din ce ti se intampla nu este placut. Suferinta fizica este grea, suferinta sufleteasca te poate marca pe viata. Si asta numai pentru ca ai dorit sa depinzi de altul.
Este corpul tau, este viata ta, este dragostea ta. Iubeste din toata inima, iubeste mult si bine. Dar ai grija de tine, pentru ca nimeni nu este de fapt raspunzator si nimeni nu ar trebui sa aiba grija de trupul tau!
February 25th, 2008 How can we be lovers if we can’t be friends?
Nu e de la recomandarea saptamanii (stiu ca am ramas nasol de tot in urma), este un titlu inspirat dintr-o piesa de Bryan Adams. Nu imi place canuck-ul asta atat de mult, mi-a venit ideea de titlu, pentru ca am auzit acum ceva ani piesa in cauza.
Problema care ma “preocupa” acum insa este totusi legata de titlul asta: cum pot doi oameni sa fie iubiti, fara sa fie si prieteni? Am inteles ca sunt cazuri in care cei doi se iubesc si atat. Mi-e greu sa imi imaginez insa o relatie de durata fara a exista si asa numita “camaraderie”.
February 25th, 2008 Un nume, ce este intr-un nume?
Ma sperie gandul ca poate odata, va fi o bucatica de om in mana mea, pe care eu va trebui sa o introduc in lume sub un nume. Numele este ceva definitiv (stiu ca se poate schimba, dar oricum ma sperie gandul ca nu il voi gasi pe cel potrivit). Cunosc multi oameni cu nume comice (sau cel putin mie mi se par prost alese). Este si diferenta dintre generatii, locatii de viata (sat sau oras) .. atatea “daca si parca”.
I-as putea spune unui baietel de pilda Mircea (ar fi insa al patrulea in familiile reunite, eu zic ca e prea mult deja), as putea folosi numele unuia dintre parinti , frati, surori, alte rude apropiate si dragi. Dar ce sa alegi? Pe cine sa il iei ca “exemplu”? Daca se supara aialalti, ca au fost ignorati? Daca numele lor sunt atat de ciudate in opinia ta, incat sa nu doresti sa le mai folosesti si pentru copilul tau?
Inainte sa incepeti sa ma felicitati: NU se arata niciun copil. Este doar o problema retorica, mi-a troznit in minte acum cateva zile si am tot intors-o pe toate partile.
Cand va fi momentul, sper ca ma voi descurca onorabil. Mi-am incercat talentele in ceea ce priveste regnul animal, am “botezat” doi cutu si stiu cat m-am framantat si atunci. Chiar daca sunt niste animale si nu le pasa daca ii cheama cutu sau bula, m-a patruns si atunci importanta unui act onomastic de calitate. Unul este Junior (pentru ca era cela mai mic din familie. Pana atunci eu eram “aia mica”, de atunci el era micutul, deci Junior a fost o gaselnita logica). Al doilea cutu este Santini (numit asa pentru ca l-am gasit in a doua zi a Sarbatorii Pascale de anu’ trecut). Un nume de “sfant” pentru o gaselnita de iepuras. I se spune Santi (ca doar ne place sa diminutivam pe cat posibil).
Sunt curioasa cum voi face treaba asta cand voi avea de dat un nume, ce se va purta multe zeci de ani. Voi ce nume preferati pentru fete si baieti? Sunt curioasa 
February 23rd, 2008 Hai sa vindem pielea ursului din padure
Nici nu pot sa merg linistita la dus, ca dau de minuni online. Verifica iubi traficul pe situl lui numismatic, cand un link mai interesant apare: Insula Comorilor. Intram incantati de link back si ne “loveste” o imagine familiara:
Interesant este ca moneduta este inca la noi, chiar daca si domnul o vinde cu un profit substantial pentru el. Adica 6 Euro in plus, care probabil acopera munca de copy-paste de la noi, poate si transportul de la noi la el si poate acopera si rusinea de a vinde pielea ursului din padure 
Asta e asemenatoare cu o situatie de acum vreo 2-3 ani, cand un alt nenea dorea sa vanda o Sadagura a lui iubi pe Okazii.ro. Am si eu o curiozitate perversa: cum poti vinde ceva ce NU E al tau? Jumatatea imi explica simplu ca domnul ar cumpara de la el cu 3 Euro (daca primeste totusi o comanda) si ar revinde moneda dupa aceea.
Acum venim la a doua intrebare: oare noi suntem chiar idioti sa i-o mai vindem?
In alta ordine de idei as dori sa vand niste bloguri celebre de pe la noi, Catedrala Mitropolitana din Timisoara si eventual cladirea Operei din Sydney ca tot arata misto. Comenzile se pot face prin lasarea de comentarii aici .. trebuie sa ma gandesc insa la niste preturi .. revin
February 22nd, 2008 Lyrics and Talk .. renasterea
Parca suna a filme deja
Da, acum incerc si eu reinvierea unui proiect care mi-a fost tare drag si pe care l-am distrus ca o gasca beata. Forumul s-a lansat cred prin 2005, initial am vrut sa fac o baza de date de free lyrics (ca e usor, nu), dar am aflat ca e ilegal un asemenea proiect. Asa ca am trecut la un forum care sa ofere original reviews de muzica (am avut ajutor din partea unui prieten din Tm, un baiat exceptional, care semneaza 90 la suta din recenzii), free band promotion si alea alea.
Am ajuns insa acum cateva luni la faza de “saturatie’ de atatea forumuri si am crezut ca va iesi un blog de muzica bun. Nu prea …
Am ajuns deci la niste concluzii, dragii mei, si sunt gata sa le impartasesc cu voi:
- nu sunt in stare sa tin un blog de muzica. Am incercat, dar pur si simplu nu imi place. Se pare ca voi ramane la blogul asta si la cel in engleza pentru bitching around, si in rest voi face in continuare ce imi place mai mult: adicatele forums.
- transformarea Lyrics and Talk din forum in blog a fost un mare fiasco, iar eu o idioata. Asa pe sincer. Am facu praf comunitatea si m-am bagat pe blog, ca vezi doamne e mai usor de tinut. Nope, nu pentru mine cel putin.
- dupa 2-3 luni de pathetic music blogging, am scos forumul de la naftalina (sunt idioata, dar totusi am avut inspiratia uriasa de a pastra forumul pe un subdirector, just in case). Asa ca am pus la bataie neste banuti (85 de coco americani, trebuie sa achit inca 85 zilele astea, sa fie licenta VB owned, nu leased. Pentru aia de sunt convinsi ca iar vorbesc chineza: licenta owned este pe viata (mai platesti 30 de dolari anual, pentru acces la updates) si costa 160 de dolarei, aia leased este pe cate un an si costa 85. Nu, nu m-am zgarcit la a 5-a licenta de VB, numai ca in momentul x aveam numai 100 de dolari pe paypal. Stiind ca trebuie sa intre niste bani de la un american cu care lucrez situri, am asteptat si eu (mi-e lene sa merg la banca sa incarc contul). Acu am banii, asa ca voi plati si a doua “rata” (daca platesti in termen de 60 de zile, se transforma in licenta permanenta si nu mai platesti licenta anuala).
- Am pus la punct aprox. noul forum (de fapt vechiul, transformat din phpBB in VB), am cumparat din nou GARS (Geek Article and Review System) in ideea in care gestioneaza recenziile ceva mai bine, voi plasa cate 1-2 recenzii pe zi (le am salvate pe alea vechi) si .. ta-dam .. le pun si in digg. Macar 1-2 vizite si tot e bine, ca suntem la ananghie.
- Normal ca forumul este mort, fara puls, asa ca urmeaza o perioada superba din viata mea, in care sa readuc o comunitate chiar desteapta la categoria “stai, ma, ca respira”.
- Voi incepe niste manevre de resuscitare si sper ca noul script (care rezolva neste probleme vechi) sa atraga si el, mai ales dupa ce termin micile modificari de skin si imagini.
Uite inca un experiment. Is curioasa ce iese .. oricum .. timp avem .. macar asa un pic …
February 20th, 2008 Profesorii mei erau oameni
Observ ca sunt tabere: elevii vs. profesorii, se generalizeaza, se acuza, se urasc uneori sau pur si simplu exista un dispret din asta superior in ambele parti. Imi amintesc acum, la aproape 10 ani de cand am incheiat cu liceul, cat de dragi mi-au fost profesorii si cat de bine ne-am inteles pana la urma.
Nu mi-am vazut niciodata profesorii ca pe o “categorie”, i-am cunoscut pe fiecare in parte, am interactionat mai mult decat doar raspunzand la ore sau facand gura ca am luat 9 si nu 10.
Aveam un obicei ciudat cu minunata colega de banca. Ne ziceam “mon cri cri” (copiasem un alt “cuplu” din clasa noastra de fete) si ne plimbam de brat prin scoala, ca doua babe. Nu, nu eram “deviante”, aveam iubiti si nu ne interesa cealalta sub forma asta. Faza cu “mon cri-cri” era mai mult de gluma si ne distram cum se uitau toti ciudat la noi.
Asa, leganandu-ne agale si trocerind, ne deplasam prin Cancelarie .. tot timpul aveam ceva de facut pe acolo (sau macar cautam pe cineva). Mi-a placut mereu locul acela. Ii puteam vedea pe profesorii mei departe de mina aia severa din clasa. Vedeam oamenii din ei.
Rontaiau si ei cate ceva, radeau la o gluma buna, fumau, strigau unii dupa altii, stateau la povesti cu noi. Ne intelegeam bine cu majoritatea, pentru ca eram eleve bune. Un pic obraznice uneori (recunosc si eu asta acum), dar le eram dragi, pentru ca eram “destupate”. Mai faceam cate o gluma cu cei care stiau de gluma, le faceam diverse comisioane, luam si aduceam catalogul.
Cand se suna, fugeam spre clasa, nu cumva sa intarziem. Unii mai comentau ca “vedeti, mai, ca s-a sunat”, in timp ce noi le zambeam si le replicam “dar si dumneavoastra sunteti aici”. Radeau, recunoscand ca avem si noi dreptatea noastra.
Nu pot spune ca doream favoruri, pentru ca nu le primeam. Am mai impuscat si cate un 5 sau 7, am mai avut chiar si cate un 4, cand il meritam cu prisosinta. Astea erau insa accidente, pentru ca in liceul nostru se punea mare valoare pe rezultate bune la invatatura si aveam niste medii suparator de mari. E adevarat ca am si invatat mult, am citit enorm si nu mergeam la culcare decat (uneori) la 2-3 noaptea, pentru a-mi termina toate plansele (practica pedagogica) sau temele.
Am iubit enorm anii aceia, mi-am iubit sincer profesorii. I-am vazut razand, i-am vazut plangand, am tinut ore de cor in locul profesoarei de muzica, pentru ca era sarmana mereu bolnava si dorea totusi sa faca minuni, am incercat sa ii consolam, am primit un zambet intelegator si un sfat, cand si noi am avut necazuri.
Am avut parte de oameni deosebiti pe toata perioada scolarizarii: in primara, gimnaziu, liceu sau facultate. Ma intalnesc si acum cu unii dintre profesorii mei, ii salut de la 50 de metri si ma bucur enorm cand ma recunosc. Din miile de copii care le-au trecut prin mana isi amintesc inca de pustoaica uratica dar desteapta, care mereu le cerea sfaturi sau ceva nou de citit.
Sunt oameni carora le spun sarut mana, chiar daca in acest moment castig mult mai bine decat ei si poate sunt mai “bine” decat ei. Fata de unii dintre ei, noi elevii am crescut si am evoluat. Unii din colegii mei au salarii excelente, masini bune si casa, in timp ce unii dintre profesorii nostri inca poarta hainele pe care le stim noi de acum 10 ani.
Unii inca mai circula cu autobuzul pe care eu refuz sa il folosesc de ani buni, se plimba la piata de vechituri (poate mai gasesc o hainita ieftina); i-am intalnit acolo, in cautare de monede pentru iubi sau cappuccino la cutie pentru mine. In timp ce eu incep sa stramb din nas la unele haine scumpe, ei se bucura ca gasesc un second hand bun. Ii vad mai batrani cu niste ani, dar la fel de cititi si de dornici de a impartasi din cunostintele lor. Sunt la fel de interesati de cultura, de o carte buna sau un tablou, cum au fost intotdeauna. Poate ca unii dintre profesorii mei sunt din generatie de 40+ ani (acum), dar oricat de bine as fi “plasata” acum, ma simt tot ca o eleva nestiutoare in fata lor.
Am fost mereu fascinata de oamenii din spatele “titlului”, atat in ceea ce priveste profesorii cat si orice persoana cu care am avut contact (oameni de afaceri, actori, muzicieni). De multe ori omul m-a dezamagit in cazul anumitor categorii de oameni. In cazul profesorilor mei omul a fost mereu deosebit. In spatele profesorului cu catalogul temut in mana au stat oameni buni, cu viata personala, cu probleme, sanatosi sau bolnavi, cu dezamagirile lor si bucuriile pe care viata ni le rezerva tuturor. Sunt oameni pe care i-am iubit si ale caror actiuni am incercat mereu sa le inteleg, inainte de a declara ca sunt niste dobitoci sau ca sunt nedrepti.
Mi-e dor de oamenii acestia .. anul acesta ii voi intalni pe unii dintre ei si imi voi reaminti de anii aceia, de catalog, de note, de nopti nedormite pentru a invata, de zambetul lor, cand raspundeam corect, de povestile noastre prin cancelarie, de momentele in care au fost oameni.
February 19th, 2008 Un stat de c…t, flamand si dupa cadouri
Am ajuns si in faza asta de FALIMENT, incat sa se impoziteze pana si cadourile primite de angajati, abonamente de transport sau telefon. Ministrul Muncii Paul Pacuraru demonstreaza si el cat de interesat este de destinul romanilor cu salariile lor uriase, incat nu mai stiu cum sa investeasca banii si ce yachturi sa isi ia, trantind din condei inca un bir.
Ministrul a decis să extindă numărul veniturilor pentru care atât angajatul, cât şi angajatorul sunt nevoiţi să plătească impozit. Astfel, patronii vor plăti 19,5% din valoarea veniturilor suplimentare oferite angajaţilor, iar aceştia vor suporta 9,5%. Toate aceste sume vor ajunge la bugetul asigurărilor sociale.
Asta este stirea integrala.
Absolut de mare angajament. Inca un dobitoc si o metoda “desteapta” de a mai mulge de bani o tara de muritori de foame.
In alta ordine de idei .. incep sa se sesizeze tot mai multe partide in ceea ce priveste minunata taxa de prima inmatriculare, initiata de delincventii de la conducerea tarii. Ma mir ca ACUM se trezesc si astia, dupa ce s-a terminat campania cu Petitia (peste 120 de mii de semnaturi in mai putin de 3 saptamani).
Poate e momentul sa acumuleze si ei niscaiva capital politic, acum ca altii au facut treaba lor, adica suta de mii de semnatari. Pana acum de ce nu s-au deranjat atat de mult?
Ma bucur sincer ca traiesc in tara asta .. asa pot vedea filme SF de cate ori deschid televizorul sau intru pe un site.
February 18th, 2008 De ce?
- de ce tii cainele in casa?
- de ce nu te mariti?
- de ce nu faci copil?
- de ce nu iesi mai des in oras?
- de ce nu iti iei masina asta si iti place aialalta?
- de ce faci asta .. de ce nu faci asa?
Oare chiar trebuie la orice varsta sa tot dam explicatii? Am inteles ca pana pe la 18 ani teoretic aia de ne cresc au niste obligatii sa ne mai controleze din cand in cand, sa nu alunecam in prea multe pacate. Dupa o varsta insa incepe sa te streze intrebarea asta care incepe cu “de ce”, mai ales cand nu mai vine nici macar de la cei care iti sunt atat de apropiati.
Sa fie asa de mare curiozitatea unora in ceea ce priveste destinul nostru (care in mod normal ar trebui sa ne intereseze numai pe noi si pe cei direct afectati)? Sa fie placerea de a “sfatui” si de a-ti spune ce sa faci? Sa fie o incercare de a te controla pana la urma?
De ce oare nu suntem lasati in pace in treaba noastra? Sa ne traim viata, sa ne asumam greselile si sa mai pastram ceva din mister pana la urma. Exista si lucruri pe care NU dorim sa le impartasim.
February 16th, 2008 La intersectie de vieti
E cald, anotimpul meu preferat: vara.
Il vad venind din fata. Are probabil 18 ani sau pe acolo, e inaltut, slab, un chip inteligent, par negru tuns nu chiar scurt, dar “misto”. O privire placuta si patrunzatoare, niste sprancene bine arcuite. Are un ghiozdan sport pe spate (genul de rucsac bun si la sala, si la scoala si ca bagaj de mana in avion). Se imbraca in gri de obicei sau kaki ..
Are o privire pierduta si merge mecanic. Asa cum merge orice om care asculta muzica la casti. Le vezi usor: nu sunt din acelea care se pun in urechi, acopera lobul si probabil ca sunt mai sanatoase, chiar daca se mai amesteca sunet de claxoane si suierat de vant cu muzica pe care o asculta transportat in alta lume.
