Face, pentru că nu mai gândim. Nu mai căutăm ceva interesant, nu ne mai interesează că se termină alea 20-40 de minute de emisiune (plus 40 de minute de reclame) şi NU AM ÎNVĂŢAT NIMIC de acolo. Nu, stăm ca proastele şi ne uităm la Elodii, votăm la “răniţi în dragoste” sau ce emisiuni de genul or mai fi şi ne dăm cu fundul de pământ că ţoapa siliconată 2 a detronat-o pe ţoapa siliconată şi botoxată 1 de pe locul fruntaş la naiba mai ştie ce emisiune pentru cimpanzei retarzi.

După ce pierdem timp preţios din viaţă cu rahaturi şi probabil că şi ultimul neuron s-a spânzurat de plictiseală, decretăm cu cea mai serioasă voce “n-ai dom’le ce să vezi”, până alte silicoane ne apar şi gata, suntem “in the game again”.

Cogitam destul de filozofic acu neşte zile că, dacă Discovery erau trust în România, dădeau faliment la 2 luni de la deschidere. Păi cine se uită la documentare? Sau la emisiuni ceva mai deştepte? Cine se oboseşte în România de pildă să troznească o emisiune de genul Top Gear. Că tot m-am căscat la ea chiar şi pe iutiub. Să te apuci să faci struţocămile de maşini de să fie şi bărci, să iei naiba ştie ce coteţ pe 4 roţi, dar de nume mare şi să o peticeşti încât să ajungi de pe coasta de vest pe aia de est (sau oricare, înţelegeţi ideea) … stai că asta cere muncă. Şi efort.

Mai uşor e să pui un plastic în spate şi să te dai mare talkşoist sau să aduni nişte ştoarfe pe care să le transformi în vedete. Chit că put de proaste ce sunt. Nu, ele trebuie să fie acolo, că românul nu poate viziona ceva fără nişte balcoane afişate pe acolo. Bre, reality-show-uri decente. Dau exemplu un The Apprentice. Sau Top Chef. Nişte “big brazăr” cu schepsis, dar tot e ceva pe acolo mai interesant. Şi nu, nu e nevoie de Ciumaci şi Elodii pentru a aduna telespectatori şi a face neşte leuţi.

Am ajuns la faza în care să trec peste programele noastre în viteză maximă şi să mă înţepenesc pe ale altora. Să vizionez de pildă Grand Designs (nişte episoade) după care să caut de disperată toate sezoanele. Bag la cap că nu se poate să dai numai documentare, mai ales pe o televiziune care nu are specificul acesta, dar ceea ce se întâmplă la noi în domeniu, este crunt.

Şi, dacă tot e nasol la televizor, de ce ne încăpăţânăm să privim îndobitociţi? Hai că merge vreun film de închiriat sau descărcat. Sau o carte, că nu ne arde hârtia la deşte …

Ajungem să vedem ţigani la teveu şi nunţi ca în poveşti pentru că “mesele vrea”. Pentru că, atât timp cât sondajele arată că Elodia sparge audienţe, nu prea are “şoarecele” motive să ofere ceva intelectual. Că doar nu aşa se cumpără maşini luxoase …

Este o involuţie galopantă .. şi teamă mi-e că mai avem de căzut mult în rahat.

Soluţii? Sau ajungem să privim exclusiv programele decente ale altora şi să descărcăm tot ce se poate?

Ziua a început normal. A plouat, am plecat mai devreme de acasă (nu e chiar normal pentru mine, dar asta este) şi am bântuit în disperare prin oraş. Seara am sărbătorit finalul muncii şi am purces spre casă. Planificam deja o discuţie plăcută cu voi, mângâiat potăile din dotare, faze de om care a terminat munca.

Am ajuns la semafor, aproape de strada mea. Era deja verde, am pornit pe drumul spre casă. Muzica dată destul de tare m-a împiedicat să aud ceva. O ambulanţă roşie (sau dubiţă de pompieri, nu ştiu sigur) se strecurase pe banda 1, după ce aşteptasem şi eu nişte secunde să aibă loc de mine. Chiar nu mi-aş dori să îi încurc pe oamenii ăştia când au de lucru.

Am trecut intersecţia şi ne-am oprit. Pe banda 1 era oprită şi dubiţa de intervenţie şi nu înţelegeam de ce. Am aflat peste câteva secunde, când am ajuns în locul respectiv. Era domnul din imaginea de mai sus .. lovit. Nu ştiu dacă ambulanţa l-a lovit sau aşteptau doar să decidă cum iese de pe carosabil, deci nu are rost să mă apuc de acuzaţii aiurea.

Era între benzi, şocat. Târa picioarele din spate şi nu ştia ce să facă. Am oprit şi m-am uitat cu atenţie, să nu îl iau eu în roţi. În spatele meu 2-3 maşini, NICIUNA NU A CLAXONAT. M-am bucurat pe tema asta şi am aruncat înca o privire câinelui, care nu ştia cum să procedeze. În dreapta mea un “van” alb. Puteam fi sigură că îl calcă. Nu, şoferul a stat şi el câteva secunde, suficiente pentru rănitul dintre linii să treacă pe trotuar.

Am făcut dreapta şi am intrat pe strada mea.

Normal că am venit să văd dacă mai trăieşte sau nu. Şi Juni a fost lovit acum câţiva ani şi s-a ales cu “roata spate” ruptă, dar s-a vindecat repede. Speram să fie ceva de genul, mai ales că a reuşit şi să se deplaseze.

Era chiar lângă azilul de noapte, lângă perete, respira “des” şi avea un firicel de sânge la nas. Am privit spre picioare şi m-am îngrozit. Vedeam carne roşie şi ceva atârnând (am aflat ulterior că era un testicol). Următorul pas a fost să pun mâna pe telefon să îl sun pe doctorul care îi îngrijeşte pe Juni şi Mofli (pe Molfi l-a salvat acum 2-3 ani de la moarte, că a fost şi el ciur), plus pe Santi, un alt caz “caritabil” de al meu, o potaie luată de pe stradă la vreo 2-3 luni, cu mici şanse de supravieţuire, care acum este cât un lup).

A venit cu maşina şi am decis că trebuie făcut ceva. Eu nu pot pleca de acolo şi dormi liniştită, ştiind că amărâtul ăla moare în chinurile alea pe stradă. Pentru că trebuia dus undeva până îl punem pe picioare, am sunat fără tragere de inimă chiar bătrânul meu vecin care îl ţine pe Santi. A acceptat să îl aduc la curtea lui FĂRĂ NICIUN COMENTARIU. Impresionant om şi o inimă mare.

După 3 ore şi jumate aproape cuţu nostru este cusut, sterilizat, cu o “puţulică” nouă. Urmează mâine să se rezolve şi fractura pe care o are la picior şi să ne rugăm să supravieţuiască.

Şi acum e nevoie de voi, cititorii mei din TIMIŞOARA mai ales.

După ce terminăm tratamentul şi e reparat complet, ne trebuie stăpâni. Poate sta liniştit la curte, este un câine bătrân şi steril, care nu va face probleme. Este obişnuit cu traiul afară, nişte mâncărică şi o vorbă bună sunt suficiente pentru el.

Nu doresc să vă scârbesc cu poza aceasta, doar să bănuiţi cât de grav a fost lovit câinele acesta şi cât efort a depus omul acesta minunat, care tratează animăluţe. Este păcat de câinele ăsta, de orele petrecute de doctor încercând să îl salveze, chiar şi de ajutorul unui bătrân cu un suflet mare să nu finalizăm fapta bună.

Nu solicit bani, mă descurc eu cu toate costurile, aşa cum am facut-o mereu. Vă rog însă interesaţi-vă şi eventual ajutaţi-mă să popularizez situaţia asta aici în Timişoara, pentru a-i oferi unui câine o nouă şansă la viaţă. Dacă totul merge conform planului, mai are nişte anişori în faţă şi poate îi facem mai frumoşi.

Şi pentru că aşa este frumos, iată şi datele doctorului care şi-a stricat din nou seara pentru un câine: Dr. Cristian Croicu, VETERINARIA, Str. Brâncoveanu Nr. 125A Timişoara. 0744-578781. Sunaţi la orice oră, este disponibil non-stop pentru urgenţe.

Mulţumesc în avans. Nu am la cine să apelez pentru că într-un oraş atât de mare şi de tare nu suntem în stare să avem un loc sigur pentru animăluţe, o autoritate ceva care să ne ajute în demersul nostru de a plasa câte un sufleţel spre adopţie. Mi-aş dori să avem un RSPCA în sistemul occidental, dar suntem în urmă cu câteva secole cu mentalitatea.

PS: dacă aveţi vreo soluţie, vă rog comentaţi aici. Sau contactaţi-mă (0744-617176)

PS2: cei care au intenţia de a arunca nişte comentarii inepte despre cum ne pierdem noi vremea salvând câini, abţineţi-vă. Nu am ajutat doar animale la viaţa mea, consider însă că şi ele au dreptul la viaţă.

MULŢUMESC ÎNCĂ O DATĂ PENTRU TOT. Vă ţin la curent cu evoluţia lui cuţi.

Asta văd eu în dashboard (că aşa se cheamă şmecheria asta de la blogul meu recent updatat şi redesenat chiar). Ceea ce îmi aminteşte 2 chestii:

- una dintre cele mai frumoase chestii pe care le spune iubi uneori: “auzi, când ţi-am spus ultima dată că te iubesc”

- că e rost de beute pe dojoblog, că am dat de încă un record al nostru.

Deci am trecut de 6000 de comentarii, la peste 600 de articole ajungem la o medie de aproape 10 comentarii pe articol. Eu declar sincer că îs mai mult decât încântată şi vă mulţumesc încă o dată pentru timpul pe care îl pierdeţi aici şi pentru că îmi comunicaţi mereu cu promptitudine ce reacţii vă trezesc ideile mele.

Procentul de comentarii şterse pe motiv de mesaj linceţios este infim, deci e clar că am nimerit-o şi cu targetul. Şi colegilor de blogging care au mai şi recomandat proiectul sau câte un articol ce li s-a părut interesant, pupici pe obrăjori şi multă recunoştinţă.

Nenea respectiv era cu apetit de povestit, aşa cum îs destui de la firma cu care m-am obişnuit să mă fâţâi. Şi era revlotat de cum se circulă ca la nebuni la noi şi cum este pe la alţii. Pentru că am făcut ceva preumblări cu iubi prin exterior, am aprobat, sunt diferenţe în unele ţări. Mi-am amintit cât de în siguranţă m-am simţit în Austria sau Germania şi cât de mult mi-a plăcut comportamentul băştinaşilor.

După ce am terminat de săpat ambii prin cufărul de amintiri, şoferul meu a concluzionat că suntem nişte sălbatici şi că nu învăţăm nimic, după care a speriat vreo 2 pietoni să nu treacă pe trecere, a tăiat calea altora şi a înjurat nişte dame la volan, fără niciun motiv (că nu greşiseră nimic), doar pentru că sunt femei şi pare-se incompatibile cu şofatul. Şi-a mai calmat comentariile când şi-a amintit că şi eu urcasem la el pentru a nu scoate căruţa la patinoar, deci şi clienta plătitoare de cursă e tot o vacă. A urmat un penibil “ştiţi că nu e vorba de dvs.”, care m-a făcut să zâmbesc.

Nu, nu discut despre taximetrişti şi halul fără de hal în care circulă unii. Zilnic aş pocni vreo câţiva pe motive diverse: staţionat în intersecţii, pe banda 1 sau în staţii, tăiat pe linia de tramvai şi apărut din senin aproape să intre în tine, apăsat isteric claxonul la 1 miime de secundă de când s-a făcut verde, trecut peste zebră mai să omoare pe careva etc. Sunt multe greşelile, unele scuzate de stres, altele “scuzate” de faptul că sunt pur şi simplu ghiolbani.

Nu discutăm despre ei acum pentru că este un subiect “conex” şi poate pentru că mai sunt şi cei care fac cinste meseriei în cauză. Am circulat aproape 10 ani cu taxi, zilnic, şi am cunoscut cam toate categoriile. Ăia civilizaţi sunt puţini, dar există.

Divagăm.

Ceea ce doresc să avem acum în atenţie este “demagogia” noastră, a tuturor.

De când s-au deschis graniţele o mare parte din români au dat cu nasul de “civilizaţie”. Ştim cum este pe la alţii, acolo încercăm să ne încadrăm în nişte norme, poate speriaţi că ne fac ăia ţigani români şi nu murim. Odată ajunşi acasă punem a doua mască şi redevenim nişte nespălaţi şi nesimţiţi.

Hai să facem un exerciţiu de memorie şi să ne gândim de câte ori am făcut următoarele pe la “alţii”: flegmat pe stradă, aruncat chiştoace la întâmplare, claxonat isteric, înjurat “audibil” pe careva, “şmecherit” un semafor, intrat pe sens interzis, parcat în uşa băncii (că tot am avut şi un asemenea eveniment recent în Timişoara), lăbărţat pe scările rulante, de nu a mai putut nimeni trece de noi, vorbit în scârbă cu un funcţionar sau vânzător, chiar dacă au fost amabili … mai sunt “ieşiri”? Sigur că da.

Suntem scandalagii, nepăsători şi răi. Pentru că aici suntem acasă şi ştim că nu ne va certa nimeni cu apelative dure, pentru că majoritatea sunt ca şi noi. Aici suntem în plină normalitate, o normalitate pe care şi noi o susţinem prin comportamentul nostru de indivizi cu personalitate multiplă.

Şi mai facem acum un exerciţiu de memorie pentru a ne aminti de câte ori în ultimul timp am făcut “prostii” la noi şi de câte ori ne-am inhibat aceste porniri. Dacă începem să conştientizăm greşelile, este deja un pas înainte. Şi dacă încercăm să le facem mai rar, suntem deja pe drumul cel bun.

Greşim cu toţii, oricât de mult admirăm civilizaţia şi ne dorim mai buni. Schimbarea vine însă din noi. Cu idei de genul “dar şi celălalt face la fel” nu rezolvăm nimic. Azi se uitau ciudat la mine nişte nenici la Gară pentru că am aruncat ceva de plastic la un coş de gunoi, după ce am parcurs ceva distanţă cu respectiva chestie în mână şi apoi m-am înţepenit în faţa trecerii şi am aşteptat un verde, deşi nu trecea nimic şi gloata de concitadini păşea lejer pe trecere.

Şi, exact când cred că sunt înspre progres şi eu, demnă de locuitorilor unor ţări vizitate, locuitori pe care i-am admirat pentru comportamentul lor, mai dau câte o “gherlă”. Ori înjur prin trafic, ies ca boul de pe o stradă fără prioritate etc. Şi după ce fac tâmpenia îmi dau seama că sunt şi eu un lup moralist. Din ăla mare de tot …

Dacă vă “simţiţi” cu blog interesant şi articole create de voi, vă implor lăsaţi modestia şi puneţi de un link. Plus alte recomandări de bloage pe care voi pierdeţi clipe plăcute.

Let the list begin.

Săru’mâna. După ce se pune de nişte links, lansăm şi păginuţa, cu ele aranjate alhpabetically sau cum cugetaţi voi că e bine.

Later edit: am inceput lista.

Normal că avem toate cele 4 discuri magnifice, că nici iubi n-a şomat. De fapt e ceva de genul 3-1 pentru el, dar zic şi eu c-am contribuit cu un “ţedeu”, exact ăl mai prost, muzici din 2000 până acu’.

Ideea bună s-a făcut salam în practică. Nu ştiu să fi avut plăcerea să dau de mai multă muzică IRELEVANTĂ ca pe minunile astea de “colecţii”. În afara câtorva excepţii binevenite, o mare parte din muzică este proastă, foarte proastă şi de unică folosinţă, ca hârtia igienică.

Cum soarele şi luna poţi face o “selecţie” a muzicii anilor în cauză fără Beatles, ABBA, sau Rolling Stones? Nu muzici grele, nu progresiv, blues greoi sau jazz, dar super şi mega-extra hituri ale perioadei. Cum să nu ai Dire Straits, Joe Cocker sau Chris Rea, când muzicile lor îs “chintesenţa” ideei de “drive time”?

În 90 am avut Supernatural, albumul ăla al lui Santana, de a luat enşpe premii Grammy. L-am avut până şi pe răposatu’ de curând cu şosete albe şi deşte pansate. Dacă nici ăsta n-a scos muzică de top, cine naiba a scos?

Dar avem la anii 90 două piese cu 2Unlimited şi în general tot felul de bălării de discotecă. Există Billboard cu liste de no.1 de la Moise încoace. Avem UK Hit List, sau cum îi mai zice. Este prestigioasa Rolling Stone, îi Rock and Roll Hall of Fame. Un AC/DC, mamă sau un Metallica super-audibil. Că, pe lângă “trăiri” muzicale, au scos cam toţi şi piesuleţe de ascultat în maşină, chestii uşor digerabile şi care au făcut istorie.

Şi pe decada pe care cu greu o mai înghiţim, ăştia de nu suntem nici discotecari şi nici manelişti, avem fratele meu destulă muzică absolut decentă şi mult mai “titrată” decât inepţiile dance şi hip-hop de pe discuri.

Am aşteptat cu mare drag şi interes să am “colecţia” de la OMV, am felicitat iniţiatorii campaniei la început, apoi m-am ofticat când am ajuns să ascult muzica. Sunt maxim 3 piese bune pe fiecare CD. În rest chestii slabe şi foarte slabe. Şi muzică în continuare sub-calitativă, aşa cum ne obişnuiesc “the hit radio stations”. Ne îndobitocim pe zi ce trece. Şi a mai murit şi Maicăl. Las’ că tot e bine, măcar câteva zile, cât se dau toţi loviţi în aripă, playlist-ul posturilor ăstora de radio de 3 lei beneficiază de câte o piesă de pop decent.

Mda, revenim la selecţiile noastre muzicale, că aşa cum ni le facem noi …

Mda, 100 de metri de rasul masculilor in trafic.

Bine ca n-am luat si furtunul

Deşi proasta nu avea treabă în bancă şi nici nu a putut să îşi permită 3 lei pe ora la una din cele 2 parcări cu plată la 30 de metri mai încolo, şi-a băgat maşina pe trotuar până în uşa băncii. A revenit după vreo oră jumate, surprinsă de tămbălăul provocat de parcarea ei ireproşabilă.

Bun, eu mai am nişte probleme cu faza asta:

1. de ce nu se pun beţe din alea să nu se mai poată pune maşini pe trotuar? Sunt şi eu şofer şi înţeleg că nu sunt în general locuri de parcare. Numai că mai încolo sunt 2 parcări destul de încăpătoare, dar .. costă. Aia e problema.
2. cum mă-sa nu s-a gândit niciun gog să spargă geamul de la bancă. După aia o puneam pe piţi să plătească şi pagubele.
3. deci dacă e sâmbătă, nici iarba nu creşte şi poţi dormi la bancă, pentru că ăia de iau maşini pe sus, îs la grătare. Deci să ştim. Eu blochez intrarea la Transilvania, că tot e în zonă. Sau de la Operă, să mă dau mai ‘telectuală
4. nu se plătesc amenzi suficient de mari pentru asemenea nesimţire. Pe la alţii probabil că intrai în asemenea rahat la o fază de genul ăsta, că sigur nu făceai din astea.

Sursă ştire (Agenda.ro) .

Şi, spre deosebire de oamenii de bun simţ care înţeleg că poate unii artişti n-ar veni la noi, eu îs mai îndrăzneaţă şi merg pe ideea că, dacă Al Di Meola a putut veni la noi, poate oricare. My list is:

• Santana (că dară vine şi la Bucale)
• BB King (pănă nu merje după pretenu Hooker)
• AC/DC de dragul “soarelui”. Şi al meu, că dară ne plac băjeţii
• Steve Vai

Dacă mai am idei, completez. Voi ce aţi mai propune?

Care este problema?

Că drumul era destul de liber şi oricum nu se justificau cei 30km/h. Nu am pretenţia să alerge nimeni peste limita legală, pentru că nici eu nu aş pune la bătaie puncte şi permis pentru că altul se crede pe Suzuka. Dar las-o în durerea ei de viaţă, chiar cu 30 la oră pe drum cu 2 benzi şi destul de liber?

Şi dacă am deschis cutia cu monştri, mai am o problemă. Cu “pârciurile”.

Prin “pârci” înţeleg un agregat din ăsta pe 4 roţi care este atât de praf încât pune deja probleme de siguranţă pe străzi. Nu, nu sunt (doar) snoabă. Nu am pretenţia ca toată lumea să pună la bătaie peste 10.000 de euro pentru o maşină nouă sau să intre la rate. Ştiu că sunt destule maşini cu mulţi kilometri la bord, dar în stare excelentă. Care dau clasă maşinii mele prin viteză şi modul în care “se întind” la drum. Sunt întreţinute corect, au toate “electricalele” în funcţiune şi nu lasă 30 de kile de funingine peste botul celui din spate.

Deci nu de ei ne legăm, că nu aş avea dreptate.

Discutăm însă de cei care au impresia că o maşină bună de schrott este maşină. Care consideră că becurile alea de fac maşina să arate mişto noaptea îs doar pentru faze estetice. Şi nu pe toţi îi cuprinde fiorul creativ, las’ că n-are nimic, dacă vii pe noapte cu farurile stinse şi te văd după ce sare airbagul în nas.

Sunt maşini care abia pornesc şi te rogi să nu crape la următoarea intersecţie. Aduse în ţară şi înmatriculate sfântul ştie cum, sărind inspecţiile tehnice cu şpăgi de 3 ori mai mari decât valoarea maşinii. Şi indivizii care le conduc cu frânele franjuri sau cine ştie ce alte defecţiuni majore trag de ele ca de elastic pentru că, nu-i aşa, au maşină.

Visul meu este ca asemenea minuni să nu mai aibă dreptul să circule. Să existe nişte inspecţii făcute cinstit şi tot ce pune în pericol viaţa altor nefericiţi ce se întâmplă să fie prin zonă cu Schumi de schrott să ajungă acolo .. nu la “şumi”, la aialaltă fază.

Individul din faţa mea nu ştiu dacă avea chiar probleme cu maşina sau doar ieşise ca un adevărat şofer de duminică la preumblare, o zi mai înainte să ajungă până mâine acasă, probabil. Şi faza cea mai tare (după ce s-a târât cu viteza stelei de mare) a fost la ultimul semafor ce ne-a prins PE VERDE şi el, cu maşina din faţă la vreo 40 de metri distanţă FRÂNA!

No comment.